Ultimul model de Golf produs de Volkswagen
Este una dintre cele mai cunoscute și mai comercializate mașini la nivel mondial, fiind vândută în peste 35 de milioane de exemplare.
Primul model de Golf a apărut în 1974, iar astăzi, după aproape 50 de ani vedem al optulea model.
Astăzi la Webcar prezentăm ultimul model de Golf fabricat de Volkswagen. Este vorba despre o mașină Golf 8, an de fabricație 2020 și care are momentan 22.000 km la bord.
Prezentarea începe, așa cum v-ați obișnuit, cu motorul. La deschiderea capotei vedem bine cunoscutul motor de 2.0 Diesel, care dezvoltă o putere de 150 CP.
Atât în partea din față cât și in spate, vedem farurile IQ.Light, o tehnologie smart care poate decupa diferite obiecte aflate în raza de acțiune și poate regla intensitatea luminii în funcție de trafic.
Pe farurile din spate sunt semnalizări dinamice, care au un design foarte atrăgător.
Acest Golf vine cu pachetul Style, iar în partea din spate vedem că producătorul a amplasat sigla Golf la nivelul central al portbagajului.
Pe bara din spate observăm senzorul de parcare și lipsa totala a evacuărilor.
La deschiderea portbagajului vedem un spațiu de depozitare similar ca și volum cu cel al modelului precedent, Golf 7. Ceea ce este firesc, deoarece Golf 8 a fost fabricat pe platforma Golf 7.
Pe ambele părți ale portbagajului sunt prize pentru fixarea cumpărăturilor, iar în partea dreaptă este și o priză de 12 V. Scaunele din spate se pot rabata, în cazul în care se dorește largirea spațiului. Deasemnea se poate folosi și spațiul de sub protecția portbagajului, unde este un loc pentru roata de rezervă.
La locurile din spate observăm banghetele din piele ecologică și material textil, alcantara. Pe mijlocul spătarului observăm cotiera rabatabilă, cu două suporturi de pahare, iar central față sistemul de climatizare cu posibilitatea de reglare a temperaturii, intensității și direcției aerului. Sub panoul de climatizare sunt două mufe de tip USBC.
Continuăm prezentarea cu bordul, așadar de pe scaunul șoferului, care este full electric cu masaj și memorie, observăm volanul Volkswagen, cu comenzi și padele, care la acest model sunt o dotare opțională.
În față este Virtual Display-ul, care arată foarte bine și poate fi configurat în foarte multe moduri.
Sus este HeadUp Display-ul iar central este sistemul multimedia.
Acest sistem multimedia este cu sistem Android Auto și Apple CarPlay.
Exista posibilitatea de setare a încălzirii în scaune, pentru cei doi pasageri din față, plus diferite alte setări ale sistemului de climatizare.
Sistemul multimedia include și Air Care Climatronic care filtrează aerul exterior și nu permite pătrunderea prafului și a polenului în interior.
Așadar, pe lângă multe funcții care pot fi setate, se poate regla inclusiv culoare luminilor din interior, având lumina ambientală pe tot bordul și pe uși.
Sub panoul multimedia este butonul de activare pentru asistența mașinii, atât pentru partea din față, cât și lateral, individual, iar alături este butonul pentru asistența la parcare.
Mai jos este un spațiu mai mare de depozitare cu platformă pentru încărcarea wireless a telefonului mobil și două mufe tip USBC.
Cutia de viteze este automată, DSG în 7 rapoarte, iar mai în spate este un suport de pahar și cotiera rabatabilă cu un spațiu mai mic de depozitare.
Comandă-ți mașina acum.
Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.