Masini motoare mici Webcar Romania

Maşini premium cu motoare mici: avantaj client

Cu un număr de ani în urmă, acesta ar fi fost un subiect tabu. Altfel spus, nu l-am fi tratat niciodată. Iar, dacă am fi fost obligaţi la o opinie, am fi replicat sec: autoturismul premium care se respectă va prezenta, la ridicarea capotei, o motorizare nobilă. Respectiv, un agregat multicilindru, neapărat consumator de benzină. Ce s-a schimbat între timp? Totul.
Am experimentat o nouă criză petrolieră, încă experimentăm una economică şi, pe deasupra, presiunea organizaţiilor de mediu este tot mai mare. În consecinţă, anormalul de acum un deceniu, două, a devenit firescul zilei de azi: avem nevoie de maşini premium cu motoare mici. Motoare diesel mici, mai exact.
În definitiv, cât poate fi de rău? La momentul scrierii acestor rânduri, agregatele cu aprindere prin compresie oferă performanţe la care nu visa nimeni în „preistoria” erei motorinei. Pe lângă acceleraţii şi reprize viguroase, başca viteze maxime deloc neglijabile, sunt nesperat de silenţioase (OK, la rece, majoritatea încă îşi trădează principiul de funcţionare) şi, important pentru posteritate, curate.

Apoi, sunt avantajele specifice unităţilor de cilindree mică (maximum doi litri), forţate cu unul sau două turbocompresoare să se comporte onorabil inclusiv pe modelele de lux: solicită un impozit anual neglijabil, iar, în privinţa timbrului de mediu, chiar şi adeptele normei obligă la un cost decent.

Acestea fiind spuse, să vedem şi câteva exemple.

Masini motoare mici Webcar Romania
BMW 525d xDrive

Renunţarea la artificiile de design îndoielnice, tipice erei Bangle, dar şi înrudirea tehnică cu nava-amiral Serie 7 i-au facilitat actualului BMW Serie 5 să devină noul lider de vânzări al clasei mari premium, în ultimii ani.

De pildă, doar în 2013, bavarezii au înstrăinat 366.992 de modele sedan, break şi GT, succesul fiind înteţit şi de operaţiunea de modernizare aprobată la nivelul întregii game.

Motoare cum numai BMW ştie să facă, o transmisie automată aproape perfectă, tehnologie demnă de un model de lux şi un tren de rulare neaşteptat de confortabil, dublând habitaclul spaţios – cam acestea sunt, pe scurt, atuurile actualului „Cinci”. Pentru o ofertă echilibrată din toate punctele de vedere, însă, merită să întrebi de 525d xDrive.

Exceptându-l pe X5 xDrive25d, SUV despre care vom vorbi mai târziu, acesta este singurul purtător de logo-uri alb-albastre căruia i s-a permis să integreze cele trei componente relevante amatorilor de… BMW-uri „calculate”: cel mai puternic diesel cu patru cilindri disponibil, sistemul de tracţiune integrală xDrive şi cutia automată cu opt trepte de la ZF. Pur şi simplu, dacă ai făcut o pasiune din găsirea compromisului perfect, 525d xDrive nu-ţi va permite nici un reproş. Şi, ca să nu trăieşti cu impresia că exagerăm, iată şi câteva date tehnice: 218 CP, 450 Nm, 0-100 km/h în şapte secunde, 240 km/h viteză maximă, consum mediu 5,1 l/100 km (5,8 l/100 km în oraş, 4,6 l/100 km în regim extraurban).

Motoarele exemplarelor post-facelift respectă norma de poluare Euro 6, ceea ce înseamnă te absolvă de la plata timbrului de mediu; totuşi, chiar şi cele fabricate înainte de update, dotate cu agregate Euro 5, solicită un tarif absolut neglijabil. Cât despre impozitul anual, se ştie foarte bine: o cilindree sub 2.000 cmc atrage o plata minima.

PS: Dacă nu apreciezi produsele casei bavareze, o ofertă similară găseşti şi la Mercedes-Benz. E 250 4Matic este numele ei şi, în principiu, oferă aceleaşi avantaje. Puterea motorului este ceva mai mică (204 CP), dar cuplul maxim este superior modelului BMW (500 Nm). Transmisia cu şapte trepte este reuşită, dar nu la fel de bună ca ZF-ul lui BMW, iar, din cauza cilindreei de 2,2 litri, impozitul anual este mai mare. În schimb, unitatea Euro 5 „cere” un cost mai mare la plata timbrului de mediu, în timp ce restul cifrelor sunt comparabile: 0-100 km/h în 7,9 secunde, 238 km/h viteză maximă, consum mediu 5,5 l/100 km. Trecem la X5.

BMW X5 xDrive25d
Din punct de vedere al configuraţiei tehnice, X5 xDrive25d respectă cu sfinţenie reţeta lui 525d xDrive: turbodiesel cu patru cilindri, de doi litri cilindree, 218 CP şi 450 Nm (între 1.500 şi 2.500 rpm, pentru cine se încumetă cu maşina în off-road; noi nu recomandăm), apoi tracţiune integrală şi, bineînţeles, transmisie automată cu opt trepte.
Masini motoare mici Webcar Romania
Evident, fiind vorba despre un vehicul mai mare, mai greu şi mai puţin aerodinamic, datele referitoare la performanţe şi consum se modifică puţin; totuşi, nu se depăşeşte limita bunului simţ. Dimpotrivă: cu un 0-100 km/h în 8,2 secunde, o viteză maximă de 220 km/h şi un consum mediu de 6 l/100 km, X5 xDrive25d devine una dintre cele tentante oferte din gama SUV-urilor de talie mare de pe piaţă.

De ce X5 şi nu Serie 5? Simplu: pentru toate acele lucruri pe care le găseşti interesante la un SUV. Respectiv, garda la sol generoasă, poziţia de condus înaltă şi, de ce nu, ocazia de a fi în pas cu moda. În plus, să nu uităm despre ce tot-teren vorbim: a treia generaţie a celui mai bine vândut Sport Utility de lux din lume (fostul model, de exemplu, a totalizat peste 600.000 de unităţi în şase ani şi jumătate de activitate) este foarte spaţioasă, incredibil de dinamică pentru această clasă şi la fel de înţesată cu tehnologii de ultimă oră ca un Serie 7. Inclusiv materialele, finisările şi posibilităţile de personalizare sunt la nivelul unui model de lux, iar, cu cele 4 (patru) tipuri de trenuri de rulare, oferă câte o soluţie fiecărui client. Inclusiv celor care vor să călătorească în confortul unei limuzine.

Ar fi vreo alternativă? Da, şi vine tot de la Mercedes-Benz. Este vorba despre ML 250 BlueTEC 4Matic, care, la fel ca în cazul perechii X5 xDrive25d/525d xDrive, împrumută propulsia lui E 250 CDI 4Matic. Aşadar, cei 204 CP şi 500 Nm facilitează un 0-100 km/h în nouă secunde, o viteză maximă de 210 km/h şi un consum mediu de 6,2 l/100 km, în condiţiile de impozitare menţionate în descrierea lui E 250 CDI 4Matic. Cu o singură excepţie: varianta de motor instalată pe ML 250 BlueTEC 4Matic este Euro 6. Deci, adio timbru de mediu.

Cât despre calităţile maşinii, să zicem că, dacă te afli în căutarea unui SUV de lux echilibrat, extrem de confortabil în orice condiţii, spaţios şi destul de capabil în teren accidentat – dar eşti dispus, totodată, să renunţi la ideea unui habitaclu cu şapte locuri –, ML 250 este alegerea perfectă. Şi, dacă tot vorbim despre Mercedes…

Masini motoare mici Webcar Romania
Mercedes-Benz S 250 CDI BlueEfficiency

Ştim, ştim – de ceva vreme, este disponibil noul S-Klasse A.k.a. cea mai bună maşină din lume. Cu toate astea, însă, nu putem ignora oferta vechiului S 250 CDI BlueEfficiency. Da, ai înţeles bine: sub capota navei-amiral Mercedes se regăseşte dieselul cu patru cilindri.

Sacrilegiu? Poate, dar, dacă faci abstracţie de configuraţia agregatului (oricum, inscripţionarea motorizării de pe capacul portbagajului este opţională), te vei bucura de avantajele unui sedan care, la vremea lui, era cel mai economic model de lux in lume: consum mediu de 5,7 l/100 km!

Emisiile de CO2 sunt, la rându-le, foarte reduse (149 g/km), iar, în privinţa performanţelor, cei 204 CP şi 500 Nm asigură un 0-100 km/h în 8,2 secunde şi o viteză maximă de 240 km/h. În sfârşit, norma de poluare Euro 5 atrage plata unui timbru de mediu modic, în timp ce impozitul anual este suportabil pentru clientul unui model high-end.

În rest, ştii povestea: fiecare generaţie Mercedes S-Klasse a fost, la vremea ei, regina segmentului de lux. Iar fostul S-Klasse, cu tot ceea ce implică fraza anterioară, nu face excepţie. Şi încă ceva: chiar dacă este versiunea entry-level a paletei de modele diesel, Mercedes-Benz nu a făcut discriminare, oferindu-l pe S 250 CDI BlueEfficiency şi în variantă cu ampatament lung. Un smart-buy perfect, chiar şi pentru cei mai pretenţioşi.

Concluzie
Ne aflăm în plină tranziţie spre o lume fără hidrocarburi, iar drumul este încă lung. Asta nu înseamnă, pe de altă parte, că nu putem contribui la accelerarea procesului. Mai ales că, după cum ai putut vedea, compromisul făcut nu este nici pe departe atât de mare. Mulţumită progresului tehnologic, chiar şi motoarele diesel de cilindree mică au ajuns să ofere performanţe bune pe modelele de top, concomitent cu livrarea proverbialului consum ascetic şi, încă surprinzător în anumite colţuri de lume, a unui nivel al noxelor foarte scăzut.

De asemenea, prin tariful mic al timbrului de mediu şi impozitele anuale insignifiante, ele devin adevărate puncte de atracţie pentru cei decişi să nu „îmbogăţească” Statul, singurul neajuns demn de menţionat fiind, poate, oferta destul de săracă. Practic, cele trei maşini de mai sus sunt, alături de alternativele lor, exemplele care merită cu adevărat menţionate. Totuşi, până şi acest „pahar” are o jumătate plină: fiecare model se adresează unei alte categorii de clienţi, fiecare suficient de vastă pentru ca, împreună, să alcătuiască o majoritate.

Dar poate la fel de important este faptul că, prin toate calităţile semnalate, maşinile premium cu motoare mici devin extrem de tentante şi pentru cei care „preiau ştafeta” ownership-ului. Chiar şi la a doua revânzare. Mai pe româneşte, avantajul preţului de achiziţie mai mic, tipic unei motorizări de bază, este dublat de avantajul unei devalorizări mai puţin accentuate.

Da – în titlu, evidenţiam ideea de avantaj client. Poate că ar fi fost mai bine să folosim pluralul…

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Surse:

https://goo.gl/NpzG7X
https://media.daimler.com

Articole asemănătoare