WEBCAR Romania - sistem de incalzire stationara

Cum funcţionează sistemele de încălzire staţionară

Încet, dar sigur, ne apropiem de sezonul hibernal. Iar asta înseamnă că vom avea, din nou, o mulţime de probleme cu maşina. Mai exact, cu efectele temperaturilor joase asupra habitaclului. Scenariul e binecunoscut: parbrize îngheţate, volan şi scaune foarte reci şi, în general, o atmosferă familiară mai degrabă eschimoşilor. Din fericire, însă, există sistemele de încălzire staţionară. A căror funcţionare vom încerca să o desluşim, în cele ce urmează.

Nu am ales o companie oarecare, ci pe cea mai cunoscută în domeniu: Webasto. Fabricantul german este unul dintre cei mai mari furnizori de tehnologii şi echipamente auto de pe Glob, fiind cunoscut, în afara subiectului acestui articol, şi ca un specialist al sistemelor de rabatare pentru plafoanele auto (dedicate, evident, cabrioletelor).

Revenind la încălzitoare, acestea funcţionează, cu toatele, după acelaşi principiu, având ca principal obiectiv asigurarea unui climat plăcut în habitaclu (chiar şi în cele mai geroase zile de iarnă). Pe lângă confortul termic, însă, mai rezultă şi o serie de avantaje greu de ignorat, pe care le vom detalia în paragrafele următoare. Înainte de toate, însă, marea întrebare: cum funcţionează?

WEBCAR Romania - sistem de incalzire stationara

Căldură la un click distanţă

Elementul central al sistemelor Webasto este aşa-numitul încălzitor, a cărui “magie” începe din momentul acţionării dispozitivului dedicat (acesta poate fi un temporizator, o telecomandă sau o aplicaţie descărcată pe telefonul mobil). Cu ajutorul unei pompe speciale, combustibilul este extras din rezervorul maşinii şi direcţionat către încălzitor, unde îl “aşteaptă” căldura generată de o bujie incandescentă.

Aceasta vaporizează hidrocarbura, care începe să se amestece cu aerul introdus simultan în camera de ardere. În momentul în care temperatura generată atinge o anumită cotă, mixul se aprinde, iar căldura este folosită pentru a încălzi lichidul de răcire al autoturismului.

Mai departe, lichidul este direcţionat spre transformatorul de căldură integrat în sistemul termic al maşinii, iar acesta, la rândul lui, transmite căldura în habitaclu. Beneficiile imediate? Geamurile, parbrizul şi luneta se dezgheaţă, habitaclul devine o oază tropicală în plină iarnă, iar motorul se încinge la parametri optimi. Altfel spus, maşina se pregăteşte singură de drum, câtă vreme tu finalizezi ultimele detalii ale ţinutei vestimentare în confortul casei tale.

Spuneai ceva de alte avantaje…

Da – pe lângă faptul că îţi oferă şansa să spui adio operaţiunii de dezgheţare şi deszăpezire, sistemele de încălzire staţionară Webasto previn atât reapariţia gheţii pe suprafeţele vitrate, cât şi a aburului; astfel, vizibilitatea rămâne tot timpul la parametri optimi.

WEBCAR Romania - sistem de incalzire stationara

Apoi, este consumul de combustibil: deşi tehnologia utilizează o parte din benzina sau motorina stocată în rezervor, cantitatea folosită este destul de mică şi, oricum, economia făcută prin faptul că porneşti la drum cu un motor preîncălzit este mai mare. Aşadar, cel puţin în teorie, maşina va consuma mai puţin. Şi încă ceva: un motor bine încălzit se uzează mai greu şi este mai puţin poluant (la un agregat pe benzină, nivelul emisiilor de CO2 scade cu până la 40%; la cele diesel, reducţia este de până la 30%).

În sfârşit, sistemele de încălzire staţionară sunt dotate şi cu o funcţie de ventilare, care ajută la combaterea caniculei în zilele toride de vară. Astfel, organismul va suporta un şoc termic mai mic în momentul intrării în drepturi a aerului condiţionat.

Concluzie

Instalate din fabrică sau devenite soluţii aftermarket, sistemele de încălzire staţionară sunt decisive în asigurarea confortului pe timp de iarnă, prin eliminarea din “agendă” a extrem de neplăcutelor operaţiuni de dezgheţare şi/sau deszăpezire. În plus, protejează buzunarul clientului prin prevenirea uzurii motorului şi scăderea consumului de combustibil, cel din urmă avantaj asigurând vehiculului şi un caracter mai ecologic.

Cu alte cuvinte, achiziţia unei atari instalaţii merită cu vârf şi îndesat. Iar, dacă te-ai hotărât la un Webasto, cu atât mai bine.

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare