Tile Button Webcar Romania

Aplicaţia Tile: găsitor fără recompensă

Puţine situaţii sunt mai frustrante decât cele în care nu reuşeşti să găseşti obiectul fără de care, la un moment dat, nu-ţi poţi continua activitatea. De exemplu, cheile de la maşină.

Poţi întoarce casa cu fundul în sus, poţi răscoli biroul, poţi întreba fiecare membru al familiei sau coleg – sunt cazuri în care, pur şi simplu, cheile nu sunt de găsit. Iar timpul trece nestingherit.

Ei bine, pentru genul acesta de ipostaze, există acum aplicaţia Tile.

Dezvoltată de doi ingineri californieni, Mike Farley şi Nick Evans, tehnologia permite identificarea locului în care fost pierdut obiectul, fie cu ajutorul semnalului Bluetooth emis de telefonul mobil (sau dispozitivului pe care a fost instalată aplicaţia), fie cu ajutorul… celorlalţi utilizatori ai aplicaţiei. Până în momentul de faţă, aproximativ 35 milioane de oameni au comandat sistemul.

Toate bune şi frumoase, dar cum funcţionează, mai exact, aplicaţia Tile? Detaliem, în cele ce urmează, povestea celei mai extinse campanii de găsire a obiectelor pierdute.

O aplicaţie şi… un breloc inteligent

Conceptul Tile are la bază două componente: un mic breloc în formă de pătrat (dimensiuni 36 x 36 x 4,2 mm) şi, evident, programul prin intermediul căruia poţi găsi obiectul la care a fost ataşat brelocul (pentru anexare se poate utiliza atât gaura din breloc, cât şi o bandă adezivă cu două feţe, livrată de producător).

 

Odată introdus pe inelul cheilor de la maşină, de exemplu, brelocul le va trăda poziţia ori de câte ori se va afla în raza de acţiune a Bluetooth-ului telefonului mobil.

 

Mai exact, dacă cheile maşinii se află la maximum 45 m de telefon (sau orice dispozitiv Apple care suportă aplicaţia, gen iPad sau iPod), ecranul aparatului afişează o reprezentare grafică ce indică cât de mult de apropii sau te îndepărtezi de obiect. Exact – ca în jocul cu “rece, cald, frige”.

 

Acesta, însă, este doar începutul. Şi asta pentru că Tile este o aplicaţie a cărei adevărată valoare – şi potenţial – rezidă în popularizarea ei. Cu cât vor fi mai mulţi utilizatori de Tile, cu atât vor creşte şansele de a găsi obiectul pierdut. Şi iată de ce…

Toţi pentru unul

Să presupunem că nu ai pierdut cheile acasă, ci undeva pe stradă. În acest caz, telefonul tău nu te mai poate ajuta, însă o poate face… telefonul altui utilizator de Tile. Tot ce trebuie să faci este să marchezi brelocul ataşat la chei ca fiind pierdut, iar programul va trimite un semnal către aplicaţiile instalate pe alte dispozitive Apple.

 

În cazul în care cineva trece suficient de aproape de obiectul rătăcit, atunci aplicaţia de pe telefonul său va identifica obiectul şi îţi va transmite o notificare cu locul în care poate fi găsit. Întreaga acţiune se desfăşoară într-o discreţie totală, posesorul aparatului care a găsit obiectul neştiind, în nici o clipă, despre descoperirea sa. De asemenea, poziţia geografică a brelocurilor nu poate fi aflată de posesorul altei aplicaţii Tile, decât în cazul în care împărtăşeşti cu acesta datele de acces.

 

Tehnologia californienilor “ştie” să salveze inclusiv locul în care a fost găsit ultima oară obiectul, astfel încât, dacă eşti un tip ordonat, să-l găseşti mai repede. Iar aparatul pe care este instalată aplicaţia Tile nu trebuie să fie neapărat al tău: dacă nu îl ai la îndemână, te poţi loga pe dispozitivele prietenilor pentru a porni căutarea (evident, acestea trebuie să aibă aplicaţia instalată).

 

Încă ceva: aplicaţia Tile poate ţine evidenţa a maxim 10 brelocuri, iar, dacă eşti sigur că obiectul pierdut se află pe undeva prin casă, poţi seta telefonul să “contacteze” brelocul ataşat; odată efectuat “apelul”, brelocul va răspunde printr-un semnal acustic, uşor de localizat.

Fără grija bateriilor

Brelocul Tile a fost proiectat astfel încât să nu fii nevoit să schimbi bateria. Iar asta, la prima vedere, pare un dezavantaj. Doar pare: mica “pastilă” are o durată de viaţă de un an, iar firma producătoare se angajează să trimită reminder-e când se apropie timpul să comanzi un nou breloc.

 

Apoi, designul “dintr-o bucată” aduce şi alte beneficii: brelocul este impermeabil, este foarte subţire, nu te obligă să cauţi mărimea potrivită de baterie şi, poate cel mai important lucru, înlesneşte achiziţia celor mai noi şi mai performante modele. Care, după cum promite compania producătoare, vor fi mai ieftine şi vor avea o durată de viaţă mai lungă. Apropo de preţuri…

Cât costă?

Actualmente, poţi achiziţiona un breloc în schimbul a aproximativ 35 $. Depinde totuși de unde îl cumperi.

 

Nota bene: la această sumă trebuie adăugate cheltuielile de transport, care, în cazul ţărilor din Uniunea Europeană, se ridică la circa 12-14 $.

Dar dacă îl cumperi de pe un site din România, probabil îl vei găsi pe la 150-200 de lei.

Concluzie

Aşadar, nici un dezavantaj? Poate doar unul, iar acesta temporar: numărul de oameni care au comandat aplicaţia Tile. În ciuda unui succes iniţial peste aşteptări, care i-a ajutat pe creatorii săi să facă rost de fondurile necesare dezvoltării afacerii, sunt încă prea puţini utilizatori de Tile pentru ca şansele de găsire a obiectelor pierdute să fie, cu adevărat, mari.

 

Pe de altă parte, ca orice produs a cărui noimă depinde, în exclusivitate, de gradul de propagare, nu-l putem acuza de lipsă de utilitate înainte de a pune umărul la popularizarea lui. În plus, efortul depus în acest sens, atât financiar, cât şi logistic, este infim. Mai ales comparându-l cu eventualele consecinţe ale rătăcirii cheilor maşinii, în cel mai nepotrivit moment cu putinţă.

 

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare