Mașina consumă mai mult carburant! Da, este cel mai frustrant lucru pe care mulți șoferi îl observă când începe sezonul rece.
Fie că este vorba de o mașină pe benzină, motorină sau chiar sisteme hibride, iarna vine la pachet cu un consum mult mai mare.
Cât de mare este, de fapt, diferența și de ce se întâmplă asta? Să le analizăm pe rând.
1. De ce crește consumul de carburant iarna
Există mai multe motive, dar cel mai important este pornirea la rece.
În momentul în care temperatura scade, motorul are nevoie de mai mult combustibil pentru a ajunge la temperatura optimă de funcționare. Eficiența motorului scade din cauza că uleiul este mai vâscos iar piesele se mișcă mai greu.
Un alt motiv este timpul mai lung de încălzire. Cu toții lăsăm motorul pornit câteva minute înainte de a porni la drum pentru a dezgheța geamurile și a încălzi interiorul. Dar cei mai mulți șoferi exagerează lăsând motorul să meargă chiar și 20-30 de minute.
Acest timp de staționare cu motorul pornit înseamnă consum fără deplasare. În mod normal sunt suficiente maxim 5 minute pentru a încălzi motorul.
2. Consum mai mare în traficul urban
Iarna afectează mai ales traficul în oraș.
Aici este mai aglomerat, se circulă mai încet, iar opririle la stopuri sau în ambuteiaje sunt mai dese.
Mai ales la mașinile cu motoare pe benzină acest lucru duce la un consum mai crescut.
De asemenea, faptul că șoferii accelerează sau frânează mai des din cauza carosabilului alunecos influențează negativ consumul.
Chiar dacă mașinile sunt dotate cu ESP sau tracțiune integrală, tot pot constata că au un consum mai mare.
3. Anvelopele de iarnă și impactul lor
Anvelopele de iarnă sunt esențiale pentru siguranță! Însă au o rezistență la rulare mai mare decât cele de vară.
Asta înseamnă că motorul trebuie să depună un efort în plus, ceea ce duce la un consum crescut.
Diferența nu este uriașă, dar poate fi de 5–10%, în funcție de tipul anvelopelor și chiar de stilul de condus.
4. Cât crește, în realitate, consumul iarna
În medie, șoferii se pot aștepta la un consum mai mare cu:
• 10–15% în oraș
• 5–10% în afara localității
Aceste valori sunt mai ridicate pentru drumuri scurte și porniri dese la rece.
Pornirea trebuie făcută încet, iar accelerațiile trebuie să fie progresive, pentru a menține controlul și stabilitatea mașinii în condiții dificile de drum.
Chiar dacă mașina ta e cu tracțiune integrală și îți oferă un avantaj, aceasta nu elimină complet riscul derapajului.
Deși motoarele diesel sunt, în general, mai eficiente la drum lung, acestea pot avea probleme la încălzirea rapidă în oraș.
Se știe că motoarele pe benzină se încălzesc mai repede, dar totodată consumă mai mult în traficul aglomerat.
5. Cum poți reduce consumul de carburant iarna
Creșterea consumului nu poate fi eliminată complet.
Există câteva lucruri simple care pot ajuta:
• Evitarea încălzirii excesive a motorului pe loc
• Conducerea lină, fără accelerații bruște
• Verificarea presiunii în anvelope
• Planificarea traseelor pentru a evita drumurile foarte scurte
• Folosirea corectă a sistemelor de climatizare
Concluzie
Pe timpul iernii un consum mai mare de carburant este perfect normal. La orice mașină apare, indiferent de tipul carburantului sau de dotările pe care le are. Eficiența motorului este influențată direct de temperaturile scăzute, traficul, anvelopele de iarnă și obiceiurile de condus.
Cu puțină atenție și un stil de condus adaptat sezonului rece, diferențele pot fi ținute sub control. În acest fel costurile suplimentare nu vor deveni o surpriză neplăcută.
Dacă dorești să știi mai multe despre conducerea pe timp de iarnă, îți recomandăm și următoarele articole:
- Cum să-ți pregătești mașina pentru iarnă: Ghid complet pentru siguranța ta
- Cum să-ți protejezi parbrizul și geamurile mașinii de gheață și zăpadă: Trucuri și soluții eficiente
- Cele mai frecvente greșeli pe care șoferii le fac iarna
- Sfaturi pentru condus în condiții de iarnă: Cum să-ți menții controlul pe drumuri dificile
- Importanța anvelopelor de iarnă: Tot ce trebuie să știi pentru siguranța ta
- Cele mai utile accesorii auto pentru iarnă
Alege-ți mașina pe WEBCAR
Comandă-ți mașina de la WEBCAR acum. Noi rezolvăm toate demersurile administrative și ți-o aducem la cheie.
Sursa foto:
https://pixabay.com/



