Mașina pentru mămici Webcar Romania

Mașină pentru mămici

În materialul de faţă, ne-am propus să răspundem, măcar parţial, la eterna întrebare „ce-şi doresc femeile?”.

Nu, nu vă speriaţi, nu vom aborda problema filozofic şi generalist – asta s-ar putea să ducă la un articol fără sfârşit.

Am restrâns, de voie-de nevoie, problema la doar un subcapitol: despre ce gen de automobil se poate spune că este maşină pentru mămici?

Înainte de a intra în subiect, trebuie făcută o menţiune importantă: materialul de faţă nu este şi nici nu trebuie considerat un ghid absolut, ba chiar nici măcar complet. Asta, pe de o parte, din cauza faptului că datele statistice nu sunt niciodată absolute şi complete (datele şi valorile publicate în orice studiu sunt inevitabil legate de un moment fix în timp, ANTERIOR citirii documentelor), iar, pe de alta, din cauză că preferinţele personale diferă, aşa cum este şi normal, de la o persoană la alta.

După acest probabil plictisitor, dar inevitabil preambul, să încercăm să intrăm în mintea unei femei, mama a cel puţin unui copil şi doritoare să achiziţioneze un automobil. Ce va căuta ea? Statistic, va căuta un cost iniţial redus, confort, ergonomie şi spaţiu, rezistenţă şi siguranţă, garanţie şi costuri de întreţinere rezonabile. Să le luăm, însă, pe rând.

Nou sau second-hand, ieftin vs. scump

Cu toţii ştim că pentru o femeie şi mai ales pentru o mamă, aspectele practice sunt întotdeauna primele identificate/cerute. Iar dacă vorbim despre aspecte practice, unul dintre cele mai importante este preţul. Statistic, potrivit unui studiu publicat cu nu foarte mult timp în urmă, decizia de cumpărare este luată de femei în 60% din cazurile referitoare la maşinile noi, 53% la cele second-hand, iar jumătăţile noastre „slabe” (revenim cu altă ocazie asupra ghilimelelor) influenţează, atenţie, 85% din produsele auto cumpărate (maşini, servicii, accesorii etc.).

Mașina pentru mămici Webcar Romania

Privind prin prisma preţurilor, trebuie remarcat că, de regulă, femeile transpun, mai des decât bărbaţii, „capitolul” nou versus second-hand în bani.

Altfel spus, contează mai puţin dacă maşina nu este nouă, atât timp cât suma cheltuită pe automobil este cât mai redusă, oferind facilităţile necesare (dotări, garanţie, rezistenţă la uzură, costuri de service şi revizii, eventual valoarea de revânzare).

Privind la repartiţia pe clase, cele mai cumpărate sunt, în ordine, maşinile din clasa compactă, SUV-urile de clasă mică şi crossoverele, urmate la mică distanţă de van-uri (mai ales pe pieţele din America de Nord şi Japonia). Topul este, totuşi, dominat de o maşină din clasa medie – Volvo S40/V40 – ce nu iese aparent în evidenţă la nici un capitol (circa 58% dintre exemplarele V40 vândute la nivel mondial sunt cumpărate de către femei). Atenţie, de această dată nu vorbim despre categoria maşinilor preferate de familiile cu peste 5 membri – segment în care lucrurile stau fundamental diferit.

Confort, ergonomie şi spaţiu

Acest capitol este, aşa cum spun americanii, un „no-brainer”, în sensul în care, oricum, cu toţii căutăm o maşină care acoperă foarte bine aceste aspecte. Calităţile urmărite de către mămici sunt, însă, puţin diferite de cele ale părţii masculine. Dacă un bărbat se uită, de exemplu, la sistemul audio, GPS/navigaţie şi scaunele profilate sport, o femeie cu cel puţin un copil se va uita la uşurinţa cu care se pot monta scaunele pentru copii sau înălţimea portierei şi cea la care sunt amplasate scaunele faţă de podeaua maşinii (pentru un acces facil la scaunul copilului, fără a fi nevoie de manevre similare celor făcute de contorsioniştii de la circ). De asemenea, este interesată de numărul spaţiilor de depozitare răspândite în habitaclu, atât pentru scaunele din faţă, cât şi pentru bancheta/banchetele din spate.

Ultimul aspect este extrem de important, mai ales pe seama faptului că, deşi sunt proiectate special pentru a fi „adoptate” de familii, unele SUV-uri şi chiar modele de clasă compactă au lipsuri grave la acest capitol (cum ar fi, de exemplu, Opel Antara sau Volkswagen Jetta), neoferind spaţii de depozitare decât pentru cheile de la casă şi, eventual, un telefon mobil.

Tot la această categorie, pentru că o mămică are, de regulă, şi foarte multe bagaje chiar şi pentru o plimbare în parc, portbagajul trebuie să fie foarte generos, amplasat la o înălţime acceptabilă şi cu o formă cât mai regulată (cine a încercat să „înghesuie” tricicleta micuţului în portbagajul unui Ford Fiesta ştie despre ce vorbim aici).

Mașina pentru mămici Webcar Romania

În plus, pregătirea spaţiului din portbagaj pentru accesorii (cleme, cârlige şi inele de ancorare etc.), este şi ea extrem de importantă.

Nu în ultimul rând, poziţionarea, forma şi mărimea butoanelor de control de pe consola centrală este şi ea esenţială la alegerea maşinii, pentru că, nu-i aşa, mămicile sunt totuşi femei, respectiv poartă în multe cazuri unghii mai lungi. Unele modele Volkswagen şi Toyota, de exemplu, au butoane foarte mici şi greu de manevrat chiar şi fără „acrilice”.

Deşi nu au fost încă „prinse” în statistici pentru că sunt extrem de recent lansate, sistemele „hands-free” de deschidere/închidere a portbagajului (vezi Volkswagen Passat Variant, Ford Kuga, Mercedes-Benz ML-Klasse, BMW Smart Opener etc) sunt şi ele pe lista dotărilor necesare.

Un loc special îl merită sistemul de climatizare. Statistic, femeile setează, cel puţin în timpul sezonului rece, temperatura în interiorul maşinii mult mai sus decât bărbaţii. Pe de altă parte, nici o mămică nu doreşte ca aerul fie prea fierbinte, fie prea rece, pentru a nu crea probleme de sănătate copiilor. De aceea, un sistem de climatizare cu mai multe zone, cu reglare automată a temperaturii şi posibilităţi generoase de orientare a fluxului de aer este obligatoriu, iar în topuri conduc Toyota şi Lexus (sic!), BMW, Mercedes-Benz şi Audi. De exemplu, sistemul de climatizare al lui Lexus LX570 are 28 de guri de ventilaţie!

Rezistenţă şi siguranţă

Primul subcapitol, rezistenţa, are legătură directă cu preţul şi timpul, mai exact cu cel al costurilor de întreţinere şi al posibilităţilor de apariţie a unor momente de imobilizare (în service) a maşinii. În general, întreţinerea în stare de funcţionare adecvată a automobilului este o preocupare constantă a femeilor, mult mai sensibile la posibile defecţiuni (evidente sau ascunse).

Mașina pentru mămici Webcar Romania

Asta nu înseamnă, bineînţeles, că bărbaţii sunt inconştienţi, însă deseori cunoştinţele tehnice mai avansate (din nou, nu generalizăm!) permit o oarecare… „relaxare” înainte de a merge cu maşina în service. Un exemplu practic: de câte ori aţi auzit de la prietenă/soţie că „se aude un zgomot când fac dreapta”?

Reacţia tipică a unui bărbat va fi: „e de la planetară sau de la rulmenţi, vedem la următoarea revizie”, în timp ce partea feminină va insista (sau va merge direct la service) pentru ca posibila problemă să fie remediată urgent.

Din acest punct de vedere, cele mai fiabile maşini conform studiilor JD Power (da, statistic vorbind, femeile citesc/se informează mai mult despre maşini înainte de cumpărare) sunt Chevrolet Volt (Opel Ampera în Europa), Toyota Corolla, Honda Civic şi Lexus GS (studiul şi rezultatele aici). Ca atare, au cele mai mari şanse de a fi cumpărate.

În ceea ce priveşte siguranţa, atât cea activă, cât şi cea pasivă, femeile în general (şi mamele în special) sunt printre cele mai avide cumpărătoare de sisteme dedicate. Cât mai multe airbag-uri, sisteme de control ale tracţiunii şi stabilităţii, sisteme de asistenţă la frânare, „lane departure” şi „blind spot detection”, sisteme de asistenţă la parcare şi cea mai nouă iteraţie a sistemului ISOFIX – iată ce se bifează, aproape fără excepţie, de pe lista dotărilor standard şi/sau a celor opţionale. De asemenea, tracţiunea integrală şi transmisia automată sunt selectate şi ele, pentru contribuţia la siguranţa/confortul şoferului şi a pasagerilor.

Maşină pentru mămici: concluzie

Alegerea unei maşini, fie ea nouă sau second-hand, nu este niciodată o chestiune simplă, iar această afirmaţie este adevărată indiferent de sexul cumpărătorului.

După ce ai depăşit stadiul de „single” – ba mai mult, ai între membrii familiei şi cel puţin un copil –, în majoritatea cazurilor preferinţele se schimbă fundamental.

„Sistem audio hi-fi” va avea o prioritate mai mică decât „portbagaj încăpător”, „suspensie sport” va fi înlocuită de „suspensie pneumatică, neapărat cu setare confort”, iar numărul de portiere va fi de minimum patru.

Mașina pentru mămici Webcar Romania

Una peste alta, o maşină pentru mămici îşi va câştiga locul în familie dacă va puncta la cât mai multe, dacă nu chiar la toate capitolele expuse anterior…

 

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare