Sisteme de organizare a portbagajului - Webcar Romania

Sisteme de organizare a portbagajului: utile sau nu?

La prima vedere, un portbagaj-gigant e mană cerească pentru o familie numeroasă sau pentru un pasionat de drumeţii cu maşina, dar, în realitate, e un cuţit cu două tăişuri. Din păcate, ajungem să realizăm asta doar atunci când transportăm ceva uşor de răsturnat. Şi, eventual, casabil. În mod cert, avem nevoie de sisteme de organizare a portbagajului, menite să facă ordine şi disciplină. Sau nu?

Pe scurt, situaţia este următoarea: majoritatea producătorilor de modele combi şi de tip SUV propun soluţii ingenioase de organizare a spaţiilor de depozitare, dar acestea sunt trecute pe listele de opţionale. Cu alte cuvinte, costă extra.

Astfel ajungem, inevitabil, la următoarea întrebare: merită sau nu? Pentru a da un răspuns cât mai concludent, propunem o dezbatere despre sistemele câtorva specialişti în domeniu. Primul “la aparat”, Volkswagen.

Podeaua rulantă

Pentru break-urile de talie mare (Passat, Passat Alltrack), Volkswagen propune aşa-numita podea mobilă, al cărei scop este înlesnirea depozitării obiectelor grele. Practic, este vorba despre o placă realizată dintr-un material rezistent (suportă greutăţi de maximum 100 kg), ce culisează înainte şi înapoi pe întreaga lungime a portbagajului; astfel, bagajele grele şi sau voluminoase pot fi mutate, cu uşurinţă, în spatele banchetei.

Tot pentru Passat şi Passat Alltrack se oferă şi o podea cu rol de divizare a spaţiului de încărcare, poziţionarea ei în plan vertical ducând la apariţia unei zone în care pot fi stocate obiectele de dimensiuni medii şi mici. O sticlă de vin, de exemplu, nu se va mai izbi de pereţii portbagajului la fiecare frână sau schimbare de direcţie, eliminându-se riscul spargerii ei.

Sisteme de organizare a portbagajului - Webcar Romania

Pentru obiectele foarte mici, uşor de pierdut, Volkswagen a creat o zonă compartimentată în oala roţii de rezervă; între timp, mai micul Golf Variant se laudă cu o podea deplasabilă pe verticală, ce poate fi ridicată sau coborâtă de-a lungul unui interval de 100 mm.

Ceva mai la nord, Volvo…

Panouri separatoare, plase de fixare şi ceva cârlige

Ca de obicei, suedezii sunt foarte inventivi când vine vorba de sisteme de organizare a portbagajului. O demonstrează Volvo cu un concept foarte flexibil, alcătuit din următoarele elemente: două panouri dotate cu orificii, plasate sub geamurile laterale spate, un separator al spaţiului de încărcare, câteva cârlige pentru sacoşe, o plasă de fixare, plus o serie întreagă de accesorii dedicate securizării obiectelor (plase, benzi elastice, etc.).

În funcţie de necesităţi, deţinătorul unui combi Volvo le poate utiliza pe toate sau pe numai o parte dintre ele, astfel încât să rezulte o compartimentare optimă a portbagajului. De exemplu, dacă doreşte divizarea acestuia în două zone distincte, are la dispoziţie separatorul de bagaje, uşor de fixat cu ajutorul barelor din podea şi a orificiilor din panourile laterale. Dacă nu are nevoie de separator, orificiile pot fi utilizate pentru montarea cârligelor.

Sisteme de organizare a portbagajului - Webcar Romania

Între timp, buzunarul din plasă, ce poate fi ataşat oricărui perete lateral, ţine în loc obiectele considerate fragile, iar suportul pentru sacoşe, mascat în podea, poate fi ridicat pentru a deveni reazemul cumpărăturilor din hipermarket (eventual, pungile pot fi fixate cu ajutorul unei curele elastice).

Volvo nu a uitat nici de obiectele preţioase, care pot fi ţinute sub podeaua portbagajului, într-un compartiment dedicat; totuşi, se poate mai bine?

Mercedes crede că da…

Easy Pack

Acesta este numele dat de Mercedes sistemului de organizare a portbagajului, disponibil la majoritatea break-urilor şi SUV-urilor sale. Iar “distracţia” începe chiar cu uşa portbagajului: aceasta are acţionare electromecanică, putând fi deschisă sau închisă apăsând un buton de pe telecomandă sau o tastă de pe marginea hayonului.

În plus, în treimea superioară a cursei de deschidere, uşa poate fi oprită din telecomandă la orice unghi, limita maximă rezultată putând fi introdusă în memoria sistemului. Scopul? Să zicem, de exemplu, că garajul tău nu este foarte înalt…

Trecem la podeaua portbagajului, ce ascunde un spaţiu de depozitare cu o capacitate maximă de 132 de litri (dacă se renunţă la roata de rezervă, în schimbul unui sistem Tirefit). Spunem maximă deoarece ea poate varia în funcţie de poziţia în care este lăsată podeaua, spaţiul câştigat dovedindu-se util inclusiv la depozitarea obiectelor înalte. Mai mult: în cazul versiunilor de echipare Elegance şi Avantgarde, zona de sub podea are un etaj suplimentar, dotat cu compartimente de diverse mărimi şi forme.

Sisteme de organizare a portbagajului - Webcar Romania

Evident, nu putea lipsi separatorul spaţiului de încărcare, doar că Mercedes s-a gândit la o soluţie ceva mai flexibilă: graţie braţelor telescopice, acesta poate fi montat atât în poziţie paralelă, cât şi oblică.

Astfel, se poate determina atât mărimea spaţiilor, cât şi şi forma acestora.

Şi încă ceva: pentru a ajuta la încărcarea obiectelor grele, podeaua culisează în afara spaţiului de depozitare, iar, dacă e nevoie de sacrificarea locurilor din spate, trebuie să ştii că plierea tetierelor, în momentul coborârii spătarului banchetei, se face automat.

 

Bonus

Nu-ţi plac combi-urile de lux, dar ţi-ai dori totuşi un sistem de organizare a portbagajului în viitoarea ta limuzină? Nici o problemă: noul S-Klasse, de exemplu, vine cu o soluţie din gama Easy-Pack. Pe scurt, avem de-a face cu o cutie dedicată obiectelor mici, a cărei capacitate poate varia de la 7 la 55 de litri. Atenţie! Masa maxim admisă este de 10 kilograme.

Concluzie

Sistemele de organizare a portbagajului pot mări valoarea facturii cu câteva sute de euro, dar utilitatea lor este cât se poate de clară. Fie pungi de cumpărături, bagaje voluminoase, mărunţişuri sau obiecte pentru care, aparent, ai nevoie de o firmă specializată, depozitarea lor în siguranţă este la îndemâna majorităţii conceptelor de amenajare. Ca atare, dacă ai obiceiul să umpli portbagajul cu diverse lucruri, nu te scumpi la tărâţe: investeşte într-o soluţie de compartimentare profesionistă.

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare