Tapiţerie din piele sau textilă? - Webcar Romania

Tapiţerie din piele sau textilă? Sfaturi de cumpărare

Prin torentul de contradicţii şi dileme pe care stă să-l dezlănţuie, achiziţia unei maşini noi devine, deseori, un adevărat coşmar. Inclusiv pentru clienţii experimentaţi. Pe de altă parte, există o serie de aspecte care necesită o cugetare temeinică. De exemplu, materialul folosit la îmbrăcarea scaunelor şi volanului. Aşadar, ce cumperi – tapiţerie din piele sau textilă?

Aparent, avem de-a face cu o problemă banală, a cărei rezolvare depinde strict de pretenţiile consumatorului. Altfel spus, dacă viitorul proprietar este ceva mai preocupat de propria-i imagine decât de aspectul practic, va alege, fără excepţii, tapiţeria din piele. De cealaltă parte, un client mai calculat va prefera tapiţeria din stofă. În realitate, însă, discuţia este ceva mai complexă, fiecare tip de material având avantajele şi dezavantajele lui. Le detaliem, în cele ce urmează.

 

1) Pielea

Avantaje

Tapiţerie din piele sau textilă? - Webcar Romania

Începem cu cel mai evident: caracterul nobil. Şi a sa regulă clară: niciunei maşini premium sau de lux nu trebuie să-i lipsească tapiţeria din piele. Dincolo de antagonismul nefericit, cu repercusiuni fireşti asupra imaginii proprietarului, combinaţia model de prestigiu/tapiserie prozaică are rezultate nefaste şi în plan financiar: la revânzare, suma obţinută va fi mai mică.

Apoi, sunt avantajele texturii în sine: pielea este mai moale şi mai fină decât majoritatea ţesăturilor textile şi, datorită acestui fapt, oferă un confort mai bun. În plus, emană un miros special, apreciat de majoritatea oamenilor, se curăţă relativ uşor (mai ales după interacţiunea cu substanţele lichide) iar, în privinţa rezistenţei, este superioară stofelor obişnuite. Aici, însă, trebuie să recunoaştem: avem de-a face cu un cuţit cu două tăişuri…

 

Dezavantaje

Tapiţeriile din piele sunt elegante şi rezistente, nimic de zis, dar numai în condiţiile unei îngrijiri atente. Pentru a rezista probei timpului, ele au nevoie de tratamente speciale, care să le protejeze de crăpături; în plus, sunt destul de vulnerabile în faţa zgârieturilor. Ca atare, dacă nu ai timp de atari “mofturi” (şi nici automobilul nu este purtător al vreunui logo pretenţios), mergi pe mâna textilei.

De asemenea, pielea este destul de alunecoasă, ceea ce, în anumite situaţii, poate constitui un dezavantaj; totuşi, nici un neajuns nu se compară cu problemele apărute în cazul temperaturilor extreme.

Este bine ştiut: vara, când soarele transformă habitaclul în saună, tapiţeriile din piele oferă “confortul” unei plite încinse; iarna, în schimb, rămâi cu senzaţia că te aşezi cu fundul direct pe un lac îngheţat. Acesta este un neajuns care îi determină pe mulţi să renunţe la tapiţeriile din piele, însă ei trebuie să ştie că există minimum trei soluţii salvatoare: scaunele cu încălzire şi ventilaţie, sistemele de încălzire staţionară şi sistemele de pornire a motorului de la distanţă.

În plus, ultimele două se pot instala aftermarket şi, din anumite puncte de vedere, sunt chiar mai comode. Socoteala este simplă: în loc să aştepţi scaunul să se încălzească sau să se răcească, programezi maşina să iniţieze crearea unui climat potrivit, cu puţin timp înainte de a porni la drum. Simplu, elegant, eficient.

 

De cealaltă parte, tapiţeriile textile nu obligă la atari metode de încropire a confortului. Au, în schimb alte probleme, despre care vom vorbi… după menţionarea punctelor forte.

2) Textila

Avantaje

Tapiţerie din piele sau textilă? - Webcar Romania

Aşadar, fie ea din pânză, dril (denim) sau velur, tapiţeria textilă nu este așa ermetică precum pielea, de aceea nu devine extremă în privinţa temperaturilor. În plus, nu necesită o îngrijire specială, aspirarea şi curăţarea ocazională cu spumă activă (sau cu un aspirator cu funcţie de injecţie-extracţie) fiind suficiente pentru a păstra un aspect îngrijit.

Apoi, în funcţie de necesităţi şi gusturi, poţi alege dintr-o varietate foarte mare de texturi; totodată, dacă tapiţeria din dotare nu corespunde preferinţelor tale, aceasta poate fi acoperită cu huse dedicate, confecţionate din materialul dorit, fără ca estetica să aibă prea mult de suferit. Şi să nu uităm de preţul sensibil mai mic, comparativ cu o tapiţerie din piele. Totuşi…

 

Dezavantaje

Bucuriei de a obţine un preţ bun la achiziţia maşinii i se opune, inevitabil, un discount neplăcut la revânzarea ei: aşadar, nu te bucura prea devreme. În mod cert, nimeni nu va fi impresionat de un habitaclu “înecat” în stofă, iar, dacă pe capotă străluceşte un logo premium, va fi şi mai rău.

Dar să trecem la problemele “fizice”. Mai exact, la faptul că materialele textile sunt, din cauza naturii fibrelor, predispuse la murdărie. Petele dificile apar inevitabil de-a lungul timpului şi, în plus, stofa este un adevărat magnet de mirosuri neplăcute (în special, cele lăsate de animalul de companie şi de ţigări).

Fiecare dintre aceşti factori pot influenţa decisiv (şi negativ) preţul de revânzare. Ca să nu mai vorbim de faptul că tapiseria din material textil nu trece la fel de bine proba timpului. Din cauza frecării, fibrele se uzează şi se rup, iar soarele distruge sistematic intensitatea culorilor.

 

Concluzie

Nu există alt mod de a o spune: tapiţeria din piele este soluţia optimă în marea majoritate a cazurilor. Deşi important, disconfortul creat în zilele caniculare şi/sau cele geroase nu este suficient de consistent pentru a anula întreaga suită de avantaje; în plus, precum spuneam, există soluţii foarte eficiente de a rezolva şi această problemă.

Totodată, situaţia preţului trebuie judecată din ambele perspective. Iar, în ceea ce priveşte tapiţeria din piele, este vorba, pur şi simplu, despre plăcerea de a râde la urmă: după un cost mai mare la achiziţie, urmează un preţ mai bun la revânzare. Mai are sens să vorbim despre calitate, feeling ori prestigiu?

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare