Cum-sa-eviti-aglomeratia-de-sarbatori Webcar Romania

Cum să eviți aglomerația de sărbători: sfaturi utile

O cam știm cu toții: petrecerea sărbătorilor într-un peisaj idilic este irezistibilă pentru mulți dintre noi, iar asta, coroborat cu situația deloc favorabilă a infrastructurii rutiere autohtone, impune o planificare din timp a călătoriei. Mai ales pentru întoarcere, care, de fiecare dată, devine (foarte) lungul drum spre case. Așadar, cum să eviți aglomerația de sărbători? În bună măsură, urmând sfaturile noastre.

Așa cum litoralul este atracția principală în perioada concediilor de vară, tot așa și muntele este destinația ideală a celor îndrăgostiți de Crăciun sau Paști și atmosfera specială. Mai mult, aproape cu toții decidem să prelungim buna-dispoziție până dincolo de Revelion, în cazul vacanței de Crăciun, ceea ce înseamnă că, în primele zile ale noului an, traficul se transformă într-un adevărat coșmar, derulat cu încetinitorul mersului bară la bară, iar atmosfera se încarcă până la refuz de nervi.

Ei bine, pentru a evita neplăcuta situație, am pregătit 5 sugestii care îți vor oferi șansa de a ajunge acasă nu doar în deplinătatea facultăților fizice și mentale, ci și la timp. Acestea sunt:

1) Evită stațiunile aglomerate

2) Nu pleca la orele de vârf

3) Consideră zilele de vacanță suplimentare

4) Caută rute alternative

5) Pornește la drum cu mașina potrivită/echipată corect

1) Evită stațiunile aglomerate

Mai ales pentru bucureșteni, dar și pentru locuitorii marilor orașe, există o tentație imensă de a-și consuma vacanțele de iarnă sau de primăvară la poalele celui mai apropiat munte. Ceea ce e bine, din punct de vedere logisitic și al comodității; din păcate, cam toată lumea gândește la fel. Iar asta are ca rezultat supra-aglomerarea stațiunilor și, implicit, a căilor de acces dinspre obiectivul turistic spre cămine. Iar tu exact asta vrei să eviți: să fii actor într-un reportaj de genul celor realizate an de an pe Valea Prahovei, după Crăciun și Revelion, de exemplu.

Ei bine, o soluție evidentă este cumpărarea unor sejururi în zone mai îndepărtate, nu foarte des frecventate de locuitorii urbei tale. E simplu: mai puține mașini pe ruta de întoarcere înseamnă o medie orară mai bună și chiar un consum mai mic (atât de combustibil, cât și de nervi). De fapt, lucrurile pot merge atât de bine, încât, în ciuda distanței superioare comparativ cu cea care te despărțea de stațiunea obișnuită, timpul petrecut la volan ar putea fi mai mic. Unde mai pui că vei vizita locuri noi, poate mai frumoase și mai încărcate de tradiții decât cele pe care le cunoști deja.

2) Nu pleca la orele de vârf

Știm că ispita de a „stoarce” și ultima picătură din zilele de concediu este mare, însă ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este acela de a pleca spre casă atunci când… pleacă toți. Desigur, ideal ar fi să-ți aranjezi perioada de vacanță de așa natură încât momentul plecării să nu coincidă cu cel al majorității turiștilor; dacă nu este posibil, atunci încearcă să alegi un moment al zilei cât mai prielnic, pentru a evita ambuteiajele de pe traseu.

În general, orele recomandate sunt cele de dimineață, când majoritatea petrecăreților dorm. Da, asta ar înseamna să sacrifici puțin din timpul acordat sindrofiei din a doua seară de Crăciun sau Revelion, dar crede-ne: satisfacția de a ajunge acasă la o oră normală este neprețuită. Cine știe – poate vei deschide televizorul taman când buletinul de știri transmite în direct „nebunia” de pe traseul pe care tu tocmai l-ai încheiat fără dureri de cap…

3) Consideră zilele de vacanță suplimentare

Nu este la îndemâna oricui, dar, dacă nu reușești să urmezi sfaturile de la punctul 2), atunci ar trebui să iei în calcul posibilitatea petrecerii unor zile de vacanță suplimentare. Pentru asta, va trebui să-ți organizezi munca și afacerile de așa natură încât să-ți poți permite, încă din start, un concediu mai mare; apoi, va trebui să te asiguri că hotelul, pensiunea sau resort-ul unde te-ai cazat îți poate prelungi șederea. Sau, de ce nu – dacă ești sigur, din capul locului, că nu ai cum să pleci spre casă la o oră matinală, solicită un sejur mai lung decât cel obișnuit.

O zi, poate chiar două în plus (în funcție de gradul de frecventare al locurilor) poate face minuni cu timpul de întoarcere, existând cazuri în care șoseaua îți dă impresia că cineva a închiriat-o pentru tine. Evident, asta înseamnă și o cheltuială mai mare pentru perioada extra, dar, spre deosebire de bani, timpul pierdut și sănătatea consumată sunt două dintre lucrurile care nu mai pot fi recuperate.

4) Caută rute alternative

Logic, când te deplasezi din punctul A în punctul B și viceversa, întotdeauna cauți ruta cea mai scurtă; din păcate, asemenea regulă e rareori valabilă în perioada sărbătorilor. Tocmai pentru că marea majoritate a turiștilor urmează căile consacrate, e de datoria ta, ca individ ce vrea să evite aglomerația cu orice preț, să caute „Cum să faci plăcută o călătorie lungă cu maşina„. Amintește-ți ce am spus la punctul 1): chiar dacă este mai lung, un drum mai puțin aglomerat poate fi parcurs într-un timp mai scurt și cu un consum mai mic de combustibil decât pe o șosea unde toată lumea merge cu viteza melcului.

Pentru a stabili traseul ideal este important să folosești toate mijloacele de informare posibile, începând cu banalele hărți (pe suport de hârtie ori digitale) și terminând cu buletinele de știri, paginile de Internet ori, mai ales, aplicațiile online – probabil, cele mai în măsură să ofere date în timp real despre starea itinerariului. Vei depune puțin efort, dar satisfacția va fi garantată.

5) Pornește la drum cu mașina potrivită/corect echipată

OK, acest ultim sfat nu vizează în mod direct evitarea aglomerației de sărbători, ci mai degrabă preîntâmpinarea unor situații deloc plăcute, poate chiar dezastruoase. Mai exact, îți recomandăm să pleci la drum cu o mașină potrivită unei călătorii la munte în perioada de iarnă, având tracțiune 4×4 și, eventual, o gardă la sol cât de cât generoasă.

Dacă nu te afli în posesia unui asemenea automobil – și nici nu se află în planul de achiziții pentru viitorul apropiat , cu atât mai mult trebuie să știi ce nu trebuie să uiți acasă în cazul în care calatorești în toiul iernii sau la începutul primăverii: lanțurile (sau, la alegere, husele pentru anvelope, lopata pliantă, soluțiile de degivrare și, dacă mai ai loc, un săculeț cu nisip. Socoteala e simplă: chiar dacă șoseaua e liberă, șofând o mașină nepregătită nu vei economisi timp; dimpotrivă, „Cum să conduci pe zăpadă şi gheaţă: sfaturi utile” vei șofa anormal de prudent și, în orice moment, te vei pune nu doar tu în pericol, ci și pe ceilalți participanți la trafic.

Concluzie

Vacanțele de iarnă sau de început de primăvară la munte sunt minunate, mai ales în preajma sărbătorilor de Crăciun și Paște, însă chiar și ele au un sfârșit. Iar, când vine acel moment, majoritatea dintre noi se pregătesc pentru un adevărat coșmar: întoarcerea către case, proces care poate ajunge să dureze și jumătate de zi. Dar nu trebuie să fie așa…

Ca să fie totul bine, ține cont de sfaturile noastre. Pregătirea din timp a perioadei de concediu și stabilirea momentului optim de întoarcere, eventual dublate de căutarea traseelor nefrecventate și/sau a unor stațiuni mai puțin aglomerate îți pot salva timpul prețios și chiar sănătatea. În definitiv, un concediu trebuie să se termine așa cum a început: cu multă voie bună.

Comandă-ți mașina acum.

Noi rezolvăm toate demersurile administrative
și ți-o aducem la cheie.

Articole asemănătoare

Preferințele și tendințele în piața auto 2024

Preferințele și tendințele în piața auto 2024

Piața auto din România a început să se îndrepte tot mai mult spre mașinile electrice și hibride, reflectând tendințele globale spre o mobilitate mai sustenabilă. În august 2024, autoturismele electrice și hibride au avut o cotă de piață combinată de 28,5%, demonstrând...

citește mai mult